#CineSuntCaTerapeut

Mai oficial spus:

Sunt psiholog, psihoterapeut de familie și terapeut relațional în formare.

Am absolvit facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca; apoi formarea complementară în Psihoterapie Familiei din cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie București. De asemena, am o formare internațională în Terapia Relațională Imago.

Și acum, traducerea acestor titulaturi, care pentru mine transmit același mesaj:

Îmi doresc să te ajut să clădești relații sănătoase.

Pentru a face asta, am învățat cât de important este să ai parte de siguranță, acceptare și sprijin. Până la urmă, și relația terapeutică e tot o relație în care treptat îți dai voie să primești vulnerabilitatea și să dobândești curajul de a exersa.

Ne naștem dintr-o relație. Suntem răniți într-o relație. Ne vindecăm printr-o relație.

E motto-ul care mă ghidează în practica terapeutică și lentila prin care privesc, ascult și primesc poveștile din cabinet.

De cele mai multe ori, creștem cu mesajul că cel mai important este să fii bine cu tine și apoi urmează ceilalți. Doar că, pe măsură ce timpul trece, învățăm cât de centrale sunt relațiile pentru calitatea vieții.

Astfel, lucrez alături de cupluri, părinți, adolescenți și adulți la înțelegerea limbajului relațional, dar și la construirea unei povești care să ofere sens și conștientizare de sine. Iar într-un final, să ajungem să lucrăm conștient la calitatea relațiilor și a vieții noastre.

Relațiile sunt complexe și diverse, prin urmare haide să o luăm pe rând:

#TerapieDeCuplu

În ședințele de terapie de cuplu susțin conectarea sigură între parteneri prin tehnica dialogului IMAGO. Lucrăm la cunoașterea nevoilor neîndeplinite, a bagajelor din copilărie, a mecanismelor de apărare și la exprimarea nevoilor, pentru a învăța cum să purtăm conflicte într-un mod conștient și inteligent.

#TerapieCuAdolescenti

Dacă ești adolescent vreau să știi că sunt aici, în primul rând pentru a îți oferi un spațiu sigur în care să vorbești despre nevoile tale. Sunt multe schimbări prin care treci și întrebări pe care uneori îți este teamă sau jenă să le adresezi. De la relații, intimitate, cunoaștere de sine, strategii de rezolvare a problemelor și alte nevoi care îți trec prin minte, sunt aici să te ascult și să te ghidez.

#AmVenitLaReviziaPeriodica

În terapia individuală te ajut să creezi un fir roșu al poveștii tale care să răspundă întrebării: de ce reacționez/ simt/gândesc așa? Lucrăm la construcția adultului interior sănătos care să privească viața și relațiile cu înțelegere, compasiune și strategii sănătoase de reglare emoțională.

#TerapiePentruParinti

Dacă ești părinte, îmi pot imagina cât de provocatoare este păstrarea legăturii cu tânărul/a din viața ta. Îți ofer sprijin în a cunoaște ce este normal să se întâmple în această perioadă de tranziție în care se află întreaga familie și să construiești noi modalități de comunicare și conectare.

“De calitatea relatiilor noastre depinde calitatea vietii noastre.”

Din păcate ziua nu are 48h …

Mă bucur să ne conectăm și apreciez încrederea acordată. În momentul de față agenda cabinetului nu îmi permite să primesc persoane noi în terapie în următoarele luni.

Te îndrum cu încredere către colegii mei terapeuți de la Pagina de Psihologie despre care poți afla mai multe urmând link-ul de mai jos.

#ButWaitThere’sMore

Hai să vezi ce altceva mai fac după ce ies pe ușa cabinetului! Am strâns articole, recomandări de carte și episoade de Podcast.

Îmi place să explic dinamica relațiilor umane în cuvinte simple.

Intenția mea este să ajut la construirea relațiilor sănătoase prin știință, conștientizare și puțin umor.

E important ca informațiile pe care le transmit în cabinet să ajungă și în afara acestuia. Un mod prin care simt că reușesc asta sunt colaborările și proiectele media.