Când stresul îți devine aliat

„Cum aș putea scăpa de stres, doamna psiholog?“ sau „Oferiți-mi două-trei strategii prin care să nu mai fiu stresat(ă)“ sunt câteva din întrebările și solicitările primite, de-a lungul timpului, în diferite contexte profesionale. Iar ca psihoterapeut ce-i încurajează adesea pe oamenii din jur să devină gazde primitoare pentru emoțiile inconfortabile, observ cum învățăm să privim stresul ca pe o forță negativă, ceva de evitat cu orice preț, un semnal de alarmă că ceva nu e în regulă cu noi.
O schimbare de paradigmă
Dar dacă această luptă constantă împotriva stresului este cea care face mai mult rău decât bine relației noastre cu această stare? Ce ar fi dacă am schimba paradigma, încetând să ne mai luptăm cu stresul, și am învăța să-l înțelegem și chiar să-l folosim în avantajul nostru? O să-mi pun pălăria de gazdă curioasă și o să vă spun că este timpul să recunoaștem că lupta continuă de a elimina stresul este, în sine, o formă de suferință și de alimentare a disconfortului, deoarece a trăi înseamnă a simți bucurie, tristețe, iubire și, inevitabil, stres.
Stresul nu este doar o stare de agitație sau anxietate. Este, de fapt, răspunsul natural al corpului nostru la orice cerere. Este o reacție biologică străveche, menită să ne ajute să facem față provocărilor, fie ele fizice sau psihologice. De la alerta în fața unui pericol, la motivația de a atinge un obiectiv important, stresul, într-o doză controlată, poate fi un aliat eficient. El ne îmbunătățește concentrarea și ne crește nivelul de energie, împingându-ne să ne depășim limite de care nici nu eram conștienți.
O abordare hrănită de curiozitate și acceptare
Problema apare atunci când ne lăsăm copleșiți de ideea că trebuie „să eliminăm“ complet stresul din viețile noastre. Adesea, această presiune ne face să simțim inadecvare și neputință. Simțim aversiune față de stres, tocmai pentru că acesta face parte din paleta simțirilor cu care am fost înzestrați.
Citatul dramaturgului latin Terențiu rezumă cel mai bine perspectiva relațională pe care merită să o construim cu emoțiile noastre: „Sunt om, nimic din ce este omenesc nu-mi este străin“.
Prin urmare, în loc să încerci să-l elimini cu orice preț, te invit să descoperi cum „să-l conții“, cum să-i recunoști prezența, fără să te lași paralizat(ă) de ea, într-o manieră curioasă și primitoare, pentru că e o parte din tine, care are sens să fie acolo.
Așadar, haide să explorăm împreună câteva #PsihoDescoperiri.
- Pauza conștientă
Când simți că-ți crește nivelul de stres, în loc să încerci să-l ignori sau să fugi, programează-ți o pauză scurtă, de cinci minute, dedicată exclusiv… stresului. Nu face nimic altceva. Doar conștientizează senzațiile fizice cu care vine la pachet (tensiune, puls accelerat), fără să le judeci. Respiră adânc și observă-le pur și simplu, cu neutralitate. Scopul este să dezvolți o relație de curiozitate cu stresul, nu de aversiune, învățând că poți experimenta aceste senzații fără să simți copleșire.
- Povestea pe care ți-o spui
Atunci când te confrunți cu o situație stresantă, încearcă să-i dai o etichetă „pozitivă“, care să reflecte potențialul ei. De exemplu, în loc să spui „Sunt stresat(ă) de examen“, spune „Sunt activat(ă) pentru examen“ sau „Simt stres înainte de examen“. Modificarea limbajului intern poate reconfigura percepția creierului, transformând semnalele de „amenințare“ în semnale de „provocare“. Această mică schimbare te poate ajuta să accesezi resursele interne necesare pentru a face față situației.
- Jurnalul recunoștinței
În loc să-ți notezi doar momentele bune, alocă o secțiune în jurnalul tău zilnic pentru a scrie (și) despre situațiile stresante. Scopul nu este să te plângi, ci să identifici lecțiile sau oportunitățile de creștere pe care ți le-a oferit acea experiență. De exemplu, „stresul prezentării de ieri m-a forțat să mă organizez mai bine și să comunic mai clar, abilități pe care le voi folosi în viitor“. Această strategie te ajută să vezi stresul ca pe un antrenor personal, nu ca pe un inamic.
Publicat inițial pe Pagina de Psihologie.



