Psihodescoperiri

Foamea de timp – de ce nu-ți mai ajunge niciodată ziua

În ultimul timp, aud aceeași frază din ce în ce mai des în cabinet. Și o regăsesc adesea și în vocabularul meu: „Nu am timp“. Uneori este spusă cu frustrare, alteori – cu vinovăție. Uneori, ca o explicație pentru lucrurile pe care nu reușim să le facem, iar alteori ca o justificare pentru cele pe care nu mai reușim să le simțim. „Nu am timp pentru mine.“ „Nu am timp pentru relația mea.“ „Nu am timp să mă odihnesc.“ „Nu am timp să mă opresc.“

Totuși, dacă privim mai atent, mulți dintre noi nu ducem neapărat lipsă de timp. Avem momente libere. Zece minute înainte de o ședință. Douăzeci de minute între două drumuri. O pauză de prânz. O seară în care nu avem nimic urgent de rezolvat. Problema este că timpul nostru vine din ce în ce mai rar în bucăți suficient de mari pentru a putea fi trăit.

Psihologii folosesc termenul de time famine („foametea de timp“) pentru a descrie senzația persistentă că nu avem suficient timp pentru ceea ce contează pentru noi. Cercetările arată însă că bunăstarea noastră nu depinde doar de câte ore avem disponibile, ci și de sentimentul că avem suficient timp pentru a ne trăi viața într-un ritm care ne reprezintă.

Iar jurnalista Brigid Schulte a propus o imagine care descrie foarte bine felul în care arată viața multora dintre noi: time confetti, acele fragmente mici și colorate de timp împrăștiate peste tot.

Cinci minute aici. Zece minute acolo. Un moment de respiro care este imediat ocupat de un mesaj, de un e-mail, de scrolling pe rețelele de socializare sau de o sarcină rămasă neterminată. La finalul zilei, am avut timp. Dar nu am simțit că l-am avut. Pentru că nu orice timp poate fi locuit.

Când timpul liber nu mai este odihnitor

Există o diferență importantă între timpul liber și timpul care ne oferă spațiu interior. Poți avea două ore fără obligații și să termini mai obosit decât ai început. Sau poți avea treizeci de minute care-ți oferă senzația că te-ai întors la tine. Nu cantitatea face întotdeauna diferența, ci calitatea prezenței.

În cultura în care trăim, am ajuns să privim timpul aproape exclusiv prin lentila eficienței. Îl măsurăm, îl optimizăm, îl planificăm, îl umplem. Și, fără să ne dăm seama, începem să credem că orice moment liber trebuie folosit pentru ceva. Să răspundem la mesaje. Să recuperăm din listă.

Să rezolvăm încă o sarcină. Să învățăm ceva nou. Să fim productivi. Poate tocmai de aceea, atunci când apare un moment de liniște, ne este greu să rămânem în el. Îl umplem aproape reflex.

Interesant este că cercetările arată că nici extrema opusă nu ne face mai fericiți. Persoanele care simt că au prea puțin timp raportează niveluri mai scăzute de bunăstare, dar și cele care au foarte mult timp liber se pot confrunta cu o diminuare a satisfacției atunci când timpul nu este investit în activități cu sens. Cu alte cuvinte, nu căutăm doar mai mult timp, ci căutăm timp care are sens pentru noi. Timp care ne permite să ne simțim prezenți în propria viață.

Timpul care poate fi locuit

Mulți dintre noi trăiesc într-o succesiune continuă de tranziții. Trecem de la muncă la familie, de la familie la telefon, de la telefon la cumpărături, de la cumpărături la următoarea responsabilitate.

Fără pauze, fără spații goale, fără timp pentru a ajunge cu adevărat dintr-un loc interior în altul.

Corpul nostru poate încheia o activitate. Mintea noastră are nevoie de puțin mai mult timp pentru a face aceeași tranziție. Poate de aceea ne surprindem uneori epuizați chiar și după o zi în care nu am făcut nimic ieșit din comun. Nu volumul de activități ne consumă întotdeauna, ci lipsa spațiului dintre ele.

În cabinet, observ adesea că oamenii nu tânjesc doar după vacanțe sau după mai puține responsabilități. Tânjesc după experiența de a putea sta cu ei înșiși, fără să fie chemați imediat în altă parte. După o conversație care nu trebuie întreruptă. După o plimbare fără notificări. După un prânz care poate fi mâncat fără multitasking. După o seară care nu trebuie optimizată. După câteva momente în care să nu fie nevoie să fie eficienți, disponibili sau performanți.

Poate că una dintre cele mai mari provocări ale vremurilor noastre nu este să găsim mai mult timp.

Poate că provocarea este să protejăm bucățile de timp care pot fi cu adevărat locuite. Timp în care să nu producem ceva sau în care să demonstrăm: doar să fim prezenți în propria viață.

Poate că nu putem crea mai multe ore într-o zi. Poate că nu putem elimina toate responsabilitățile și nici nu putem opri ritmul lumii din jurul nostru. Dar putem deveni mai conștienți de relația pe care o avem cu timpul nostru. Putem observa unde se fragmentează, unde se pierde și unde mai există încă spații care ne permit să respirăm.

De aceea, te invit la câteva #PsihoDescoperiri practice, care te pot ajuta să privești diferit felul în care-ți trăiești timpul.

1. Observă unde apare „confetti-ul de timp“ în viața ta

Timp de o zi, notează-ți momentele în care ai câteva minute libere. Ce faci cu ele? Te odihnesc? Te conectează cu tine? Sau sunt absorbite automat de telefon, notificări și sarcini mici? Uneori, primul pas nu este să găsești mai mult timp, ci să observi ce se întâmplă cu timpul pe care-l ai deja.

2. Creează o insulă de timp locuibil

Alege în această săptămână 20-30 de minute care să nu aibă niciun obiectiv: o cafea băută în liniște, o plimbare, câteva pagini citite, câteva rânduri scrise într-un jurnal.

Întrebarea nu este „La ce folosește?“, ci „Cum mă simt în acest timp?“.

3. Întreabă-te „Cum se simte timpul meu?“

Două persoane pot avea același program și experiențe complet diferite ale timpului. Una poate trăi permanent cu senzația de grabă și insuficiență. Cealaltă poate trăi mai multă prezență, bucurându-se de mai mult spațiu interior. Uneori, primul pas către mai multă liniște nu este reorganizarea agendei, ci observarea felului în care ne raportăm la timpul pe care-l avem deja.

Poate că una dintre cele mai mari iluzii ale vieții adulte este aceea că vei simți mai multă liniște atunci când vei avea mai mult timp. După următorul proiect. După ce copiii vor fi mai mari.

După ce vei termina lista aceea nesfârșită cu lucruri de făcut. Dar, de cele mai multe ori, viața nu-ți oferă brusc mai mult timp. Îți oferă doar prezentul pe care-l ai acum.

Iar provocarea nu este întotdeauna să găsești mai multe ore libere, ci să înveți să locuiești mai deplin orele pe care le ai deja. Să observi când timpul tău se transformă în confetti. Să-ți oferi momente care nu trebuie optimizate, valorificate sau transformate în performanță.

Pentru că o viață împlinită nu este construită doar din ceea ce faci. Ci și din capacitatea de a fi prezent(ă) în ceea ce trăiești. Adeseori, cea mai importantă formă de grijă față de sine nu este să-ți faci mai mult loc în calendar, ci să faci mai mult loc în timpul pe care-l ai deja.

Și poate că de aici merită să pornești reflecția de astăzi: „Care este ultima bucată de timp pe care nu doar ai avut-o, ci ai și locuit-o cu adevărat?“.

Publicat inițial pe Pagina de Psihologie.